30.01.2009 Are trei copii cu fiica sa O altă legătură bolnăvicioasă a ieşit la iveală în anul 2006, în comuna Bogdăneşti, Vaslui. Atunci s-a aflat că Petrică Topală (52 de
O altă legătură bolnăvicioasă a ieşit la iveală în anul 2006, în comuna Bogdăneşti, Vaslui. Atunci s-a aflat că Petrică Topală (52 de ani) trăia cu fiica sa, Daniela, în vârstă de 23 de ani, şi aveau împreună doi copii. Cei doi au fost cercetaţi şi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. După ce s-a văzut scăpat de probleme, Petrică a revenit la obiceiurile lui, astfel că anul trecut Daniela a făcut şi al treilea copil cu ...
ATELIER. Specialiştii de la Clinica Psymotion din Bucureşti vor organiza, din februarie, workshopuri prin care îi vor învăţa pe părinţi cum să
Multe dintre şcolile britanice nu au reuşit să includă elevii de top într-un program destinat copiilor supradotaţi, arată The
O altă legătură bolnăvicioasă a ieşit la iveală în anul 2006, în comuna Bogdăneşti, Vaslui. Atunci s-a aflat că Petrică Topală (52 de
Anthony Edwards, vedeta din serialul "Spitalul de urgenţă", a fost de acord să apară în ultimele episoade ale acestei producţii de succes cu o
Un barbat de 51 de ani, din judetul Vaslui, a conceput cu propria fiica nu mai putin de trei copii, lucru demonstrat stiintific prin
MURFATLAR. O fetiţă de 2 ani şi fratele ei de 3 ani, din oraşul Murfatlar, au murit ieri arşi de vii în urma unui incendiu izbucnit în
"Vă scriu cu lacrimi în ochi, pentru că mă uit în jur şi-mi dau seama că viaţa mea n-a fost deloc aşa cum o visam în copilărie. Nu
DONAŢIE. Banii dintr-un proces pe care statul român l-a pierdut la CEDO în faţa companiei Parmalat, s-au întors la stat prin donaţia pe care firma de
Mai mulţi copii din Centrul de Plasament nr. 3 din Întorsura Buzăului au fost bătuţi şi agresaţi sexual de doi colegi mai
Micutii pot primi sume mult mai mari de la statul in care parintii lor muncesc cu acte
Pe fondul scandalului recent privind exploatarea actorilor-copii din pelicula „Slumdog Millionaire“ („Vagabondul milionar“), producătorii filmului
Vă răspunde Dr. Paula
Vedeta ştirilor de la Kanal D spune că şi-ar dori să-şi mărească familia cu încă doi
Mama unei fetite si a unui baietel, nascuti din sarcina gemelara, sustine ca micutii au ramas fara vedere in urma unui malpraxis. In varsta
Romanii cu posibilitati materiale, inclusiv demnitari, vedete ale sportului sau showbizului nu se zgarcesc cand e vorba de educatia
BACĂU. 20 de micuţi care provin din familii sărace sau dezorganizate vor primi zilnic, începând de astăzi, câte o masă caldă din partea Bisericii Sf.
Tot mai multi parinti aleg sa-si dea copiii la gradinite dotate cu sisteme de supraveghere pentru a-i putea urmari de la serviciu. Camerele video sunt
Micuţul dv. e neastâmpărat şi pe zi ce trece e din ce în ce mai greu să-l ţineţi la distanţă de pericolele din casă? Vă preocupă foarte
Preocupat de soarta naţiunii croate, un preot catolic a decis să dea o recompensă în bani părinţilor care le dau copiilor lor prenume tradiţionale,
Bistritenii care si-au luat copiii cu ei, in momentul in care au decis sa plece in strainatate, in cautarea unui loc de munca mai bun, incep, pe fondul crizei