14.02.2009 BUN VENIT, PRIMAVARA!/Atelierul celui mai frumos gand Fie ca e vorba de sarbatori traditionale sau nu, Muzeul National
al Satului quot;Dimitrie Gustiquot; deschide de fiecare data portile cadrului
sau
Fie ca e vorba de sarbatori traditionale sau nu, Muzeul National al Satului quot;Dimitrie Gustiquot; deschide de fiecare data portile cadrului sau pitoresc.
BUN VENIT, PRIMAVARA!/Atelierul celui mai frumos gand
Ana Bucur, miss Fitness Universe de două ori, a devenit mamă pentru a doua oară. A născut o fetiță sănătoasă tun, iar momentul l-a împărțit, pe Instagram, cu fanii ei. CITEȘTE ȘI: MIRACOLUL DIN VIAȚA UNEI CÂNTĂREȚE DIN ARDEAL! A
AFI Europe şi NEPI-Rockcastle au reluat discuţiile privind portofoliul de birouri în valoare de 300 mil. euro pe care israelienii vor să îl cumpere de la sud-africani, iar nemţii de la GLL sunt în discuţii avansate cu chinezii
Crimă într-o familie din localitatea buzoiană Stâlpu: un bărbat în vârstă de 36 de ani şi-a înjunghiat mortal cumnatul cu 11 ani mai mic, pe fondul unor certuri familiale. Tânărul intervenise într-un scandal izbucnit între sora lui şi
Nord (simbol bursier - NORD), companie deţinută îndirect de familia Pogonaru, cea care a dezvoltat mallul Veranda din Capitală, a raportat pentru S1/2020 venituri totale de 1,53 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 250% faţă de perioada
Uvertura Mall, centru comercial din Botoşani aflat în reorganizare juridică, a încasat în primul semestru din 2020 venituri din chirii cu 53% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din cauza suspendării activităţilor în malluri,
Campis SRL, o companie de construcţii deţinută de familia Naghi, a făcut afaceri de 48 mil. lei în 2019, aproape la jumătate faţă de anul precedent, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Profitul raportat a fost de 900.000 de
Arnold Schwarzenegger a devenit bunic după ce fiica sa, Katherine, a dat naştere primului său copil, un băieţel, relatează Agerpres. Acesta este primul nepot al actorului. Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 72 de ani, are cinci copii. Katherine
Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital din România, a încheiat primele şase luni din 2020 cu venituri operaţionale consolidate de 19,58 milioane lei şi un profit net de 4,24 milioane lei, ambii indicatori în creştere
Regulile de distanţare impuse de autorităţi au reuşit să evidenţieze încă o dată - de parcă mai era nevoie – dorinţa oamenilor de socializare, de a fi aproape de cei
Antibiotice Iaşi (ATB), cel mai mare producător cu acţionariat românesc de medicamente, a avut venituri de 72,7 mil lei în al doilea trimestru din 2019, cu 32% mai mici faţă de T2/2019, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza raportării
Uriaşa stâncă care a impresionat utilizatorii de Twitter se află în apropiere de Haimaey, la 7,5 km de coasta de sud a Islandei. „Elefantul împietrit“ s-ar fi format în urma unei erupţii
Banca Transilvania (BT) a solicitat autorităţilor fiscale ca suma câştigată în urma achiziţiei Volksbank să fie considerată drept venit neimpozabil, însă autorităţile fiscale nu au fost de acord, iar speţa a ajuns în instanţă, recent
Povestea unui bărbat din Tulcea care a reușit să scape de coronavirus prin intermediul unei metode inedite a devenit virală! Rudele și apropiații lui au inventat câteva glume la adresa acestuia. Iar acum… și internauții se amuză pe
Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, nu a onorat marţi invitaţia la audieri în Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat la cules de sparanghel. Din cauza programului încărcat, conform președintelui comisiei, scrie
Campania electorală pentru alegerile locale din 2020 începe mâine şi se va desfăşura aproape o lună, până pe 26 septembrie, cu 24 de ore înainte de deschiderea urnelor. Miza alegerilor locale sunt cele 43.000 de posturi de consilieri locali,
Finanţele ţării s-au deteriorat puternic în iulie 2020, după ce în iunie execuţia bugetară a venit ca un licăr de speranţă pentru bugetul României în acest
Chadwick Boseman, cunoscut pentru rolul din filmul „Black Panther”, a murit la 43 de ani din cauza cancerului de colon. Vestea tragică a fost confirmată de familia actorului. Vedeta filmului Black Panther a fost diagnosticată cu cancer la
Aaron Adams, un american în vârstă de 29 de ani din Alabama, a găsit o modalitate inedită de a se răzbuna, după ce iubita l-a părăsit pentru un alt bărbat, notează Daily Star, citat de Pro TV. Aaron avea o relație de mai timp cu Sidney
Un tânăr de 16 ani din judeţul Gorj, venit la Timişoara în vizită la nişte rude, a fost filmat cum loveşte cu sălbaticie o pisică, animalul murind în chinuri
Cristi Tănase (33 de ani), fostul jucător al FCSB-ului și al echipei naționale, a semnat cu Academica Clinceni și a revenit în Liga 1 după doi ani. „Dodel” revine în fotbalul românesc după doi ani, perioadă în care a evoluat în