29.03.2009 "Credeţi că am venit să vă vedem pe voi?" În premieră, Galeria Naţională din Belgrad s-a mutat la Bucureşti. Este, astfel, pentru prima dată când o selecţie de 150 de lucrări de pictură şi grafică ale celor mai importanţi şi valoroşi artişti
În premieră, Galeria Naţională din Belgrad s-a mutat la Bucureşti. Este, astfel, pentru prima dată când o selecţie de 150 de lucrări de pictură şi grafică ale celor mai importanţi şi valoroşi artişti sârbi
"Credeţi că am venit să vă vedem pe voi?"
Reprezentanții Federației Germane de Fotbal (DFB) au anunțat joi că se așteaptă ca orașul Munchen și zonele apropiate să câștige până
Cristi Borcea, Vasile Turcu si Mircea Rednic au sosit astazi, in jurul orei 14:00, in Romania. Cei trei au venit din Antalya cu o cursa charter, separat de
Fostul selectioner spune ca giulestenii i-au facut o rezervare de bilet de avion inexistenta. In vara lui 2008, Bölöni a fost la un pas sa vina in Giulesti.
Guvernul mizeaza pe un buget national de 51 miliarde de euro. Capitolul caruia i s-a acordat cea mai mare atentie este infrastructura, care va primi 20% din
Elevii si studentii au noroc. Chiar cand au intrat in vacanta, a dat zapada, astfel ca se vor inghesui in cabanele de la munte. Ninsorile cazute incepand de
Fostul atacant al Stelei, brazilianul Arthuro, a semnat un contract pe 4 ani cu echipa rusă Terek Groznâi, la care joacă şi românii Florentin
Atacantul Stelei, Dayro Moreno, a vorbit, în prima zi de cantonament de la Belek, despre acest stagiu de pregătire şi despre aşteptările
Giuleştenii au rezolvat ieri şi transferul goalkeeperului Daouda Kassaly, de la Cotonsport (Camerun). Portarul născut în Niger are 25 de ani, 1,91
Statul va strange la buget peste 15,2 de miliarde de lei in 2009 din impozitul pe venituri din salarii si din impozitul pe venituri din pensii, cu 13,7% mai
Este falimentara, reputatia ei este la pamant si a fost data afara din propriul sediu, insa Lehman Brothers, sau ce-a mai ramas din ea, ramane una dintre cele
După vacanţă, senatorul Dan Voiculescu (foto) a venit foarte bine pregătit la Parlament. Nici nu a început bine activitatea, că liderul conservator
Vodafone Romania a anuntat pentru trimestrul trei din 2008, incheiat la 31 decembrie, venituri din servicii in crestere cu 1% fata de aceeasi perioada a
"In ultimele trei luni am functionat la 50% din capacitate. De obicei livram circa 200 de autocamioane pe luna, dar in ultimul trimestru am livrat doar cate
Miliardarul american Warren Buffett continua sa capitalizeze marile branduri americane, de data aceasta compania pe care o va ajuta cu 300 de milioane de
Doar reporterii „Adevarul” l-au asteptat la sosirea in tara pe seful echipei castigatoare de la Haga. O parte din echipa de experti careia i se datoreaza
Nicolae Tarcea, 49 de ani, este numarul 2 in conducerea executiva a Bancii Transilvania incepand din aceasta luna, dupa plecarea lui Ionut Patrahau, care a
Chiar dacă nici ieri nu s-a antrenat alături de colegii săi, Szekely e refăcut după viroza pe care a acuzat-o în ultimele zile. Ieri a efectuat
Selectionerul echipei nationale a Germaniei, Joachim Low, a anuntat, joi, lotul pentru meciul amical de saptamana viitoare cu Norvegia, iar printre
Presedintele Traian Basescu a avut astazi o convorbire telefonica cu omologul sau ucrainean, Victor Iuscenko, cei doi sefi de stat stabilind ca Romania si
Cel mai mare creditor german, Deutsche Bank, a inregistrat in ultimele trei luni ale anului o pierdere record de 4,8 miliarde de dolari, insa CEO-ul bancii