08.01.2021 Cum îi răspunde directorul CNIT ministrului Claudiu Năsui, care a trimis corpul de control peste instituţie Cristian Petrescu, directorul general al Centrului Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT), reacţionează după ce ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunţat că a trimis Corpul de Control la această instituţie, din cauză că din 2012
Cristian Petrescu, directorul general al Centrului Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT), reacţionează după ce ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunţat că a trimis Corpul de Control la această instituţie, din cauză că din 2012 până în prezent compania a organizat numai 3 cursuri, deşi aceasta este activitatea ei principală, iar angajaţii sunt totuşi răsplătiţi cu câte 19.500 lei pe lună în medie.
Directorii de HR care vor reusi in 2009 sa realizeze aceleasi performante ca in anii trecuti, adica sa recruteze, sa motiveze si retina angajatii in companii,
Conducerea distribuitorului de medicamente Farmaceutica Remedia Deva (RMAH), controlat de omul de afaceri Valentin-Norbert Tarus, spune ca intarzierile la plata de catre farmacii creeaza dificultati toturor jucatorilor de pe piata, iar compania va
Secretarul general al Ministerului Agriculturii Sorin Chelmu si directorul general APIA Dan Gherghelas au demisionat, iar pana la organizarea unui concurs la APIA ar putea fi numit un interimar din cadrul ministerului, potrivit
Ministrul Economiei, Adrian Videanu, l-a destituit pe directorului general al Termoelectrica, Ioan Ungureanu, şi l-a numit în această funcţie pe Constantin Ioaniţescu, fostul director de dezvoltare din cadrul
"2009 speram sa fie un an mai bun decat il previzioneaza toata lumea", a spus Calin Dragan, directorul general al imbuteliatorului Coca-Cola in Romania, dupa anuntarea rezultatelor companiei la nivel international pe
Un scandal de proportii a izbucnit la Grupul Scolar Industrial Energetic din Campina, dupa ce presa locala a facut publica o posibila
Directorul Biroului regional al Fondului ONU pentru Populatie (UNFPA) in Europa de Est si Asia Centrala, Thea Fierens, se va afla, in perioada 19-21 februarie, intr-o vizita oficiala in Romania, informeaza
Fabrice Cambolive, 41 de ani, ar putea prelua, potrivit unor surse din piata auto, de la 1 martie functia de director comercial pentru marcile Renault, Nissan si Dacia in cadrul Renault Group Romania, cea de-a doua pozitie in ordine ierarhica, dupa cea
Economista ungară Piroska Nagy, cu care directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avut o relaţie extraconjugală, îl acuză pe acesta de hărţuire sexuală, potrivit unei scrisori publicate joi de
Intreaga lume sportiva italiana se va opri astazi timp de un minut pentru a se reculege la moartea celui care a condus „Gazzetta dello Sport” vreme de 18
Directorul Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare (ANIF), Costel Iancu, a declarat ca si-a redactat demisia din functie, urmand s-o prezinte astazi ministrului agriculturii Ilie
Directorul Administratiei Nationale a imbunatatirilor Funciare (ANIF), Constantin Iancu, isi prezinta astazi demisia din functie. El
Directorul executiv al clubului Liverpool, Rick Parry, va pleca de la formaţia engleză la sfârşitul acestui sezon, după 12 ani, unul dintre motive putând fi relaţia mai tensionată cu unul dintre patronii echipei,
Directorul adjunct al Statului Major General, Victor Barbu, si alti generali din Ministerul Apararii Nationale au fost trecuti astazi in rezerva, printr-un decret semnat de seful statului, transmite
Motivarea angajatilor trebuie sa figureze printre principalele prioritati in agenda directorilor de resurse umane in acest
Surse din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) sustin ca astazi va fi demis directorul Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET), Virgil
Directorii de scoala vor fi numiti de catre primari, iar inspectorii scolari vor primi numirea in functie de la Ministerul Educatiei, potrivit unui proiect de modificare a legislatiei invatamantului facut de ministerul de resort. De asemenea,
Membrii Consiliului de Administratie al Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET) au hotarat, ieri, sa-l demita pe directorul regiei, Virgil
Presa nationala de astazi scrie despre interviul acordat de Alexandru Sassu, scaderea pretului apartamentelor sau scrisoarea deschisa a lui Cristian Mungiu. Printre alte subiecte, bolnavii in stare critica vor fi internati obligatoriu, iar poluarea este
Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa de pe piata locala, l-a recrutat pentru pozitia de Director pentru strategie si dezvoltarea afacerii pe Ovidiu Ghiman, 31 de ani, care ocupa functia de director comercial la unul dintre cei mai mari