16.09.2022 Eduard Nova s-a AUTOPREMIAT cu suma maximă, la fel ca Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă Ministrul Sportului, Eduard Novak, este în centrul unui nou scandal de proporții. Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) arată că acesta și-a aprobat propria premiere, ca sportiv de performanță la cel mai înalt nivel, în timp ce banii
Ministrul Sportului, Eduard Novak, este în centrul unui nou scandal de proporții. Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) arată că acesta și-a aprobat propria premiere, ca sportiv de performanță la cel mai înalt nivel, în timp ce banii pentru sportivii din alte federații ar fi fost blocați. Potrivit documentelor, Novak ar încasa o rentă viageră lunară de peste 16 mii de lei, la fel ca Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă. Într-o reacție oficială, Novak a precizat că nu a încălcat nicio prevedere legală.
Eduard Nova s-a AUTOPREMIAT cu suma maximă, la fel ca Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă
Prestigioasa publicaţie Time a elaborat un portret-robot al persoanei de la care a pornit criza economică. Aşa cum la unele boli contagioase se
Moartea micuţului Alexandru Groza din Tecuci, decedat pe 19 ianuarie, continuă să ridice semne de intrebare. Prof. dr. Aurel Nechita, secretar de stat in
Sonia, fiica lui Alex Conovaru, prezentatorul matinalului “710” de la B1 TV, se reface foarte bine după operaţia suferită pe 22 decembrie la
Cunoscutul simpatizant al Stelei, fostul mare tenismen Ilie Năstase, spune că dacă Gigi Becali va avea de suferit în urma scandalului stenogramelor, echipa Stelei va avea mari dificultăţi în viitor:"Nu se doreşte să
O judecătoare din Malayezia a eliberat doi fraţi gemeni de 27 de ani pentru că nu a ştiu care dintre aceştia era traficant de droguri.Potrivit dosarului, în 2004, fie Sathis Raj, fie Sabarish Raj a fost arestat având asupra sa marijuana
Persoanele care au provocat incendiile de vegetaţie din Australia, în urma cărora 76 de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 600 de locuinţe au fost distruse, ar putea fi puse sub acuzare pentru omor.Incendiile au izbucnit în
Unul dintre cei mai apreciaţi cercetărilor români în branding şi inovaţii, Alina Sorescu a plecat din România la scurt timp de la absolvirea Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri, la Craiova, că nu se simte vinovat pentru promisiunile din campanie, care nu au fost îndeplinite după câştigarea puterii, dând vina pe fostul guvern pentru această
Marius Novanc, jucătorul echipei Steaua, a fost foarte afectat de moartea prietenului său Marian Cizma şi a dezvăluit că la început a crezut că totul a fost o glumă proastă."La început am crezut că este o
Criza financiară globală a evoluat către o recesiune mondială, iar analiştii spun că actuala situaţie economică dificilă este mai mare decât cea din anii '30. Cine este
Comisarul Ioan Benţe a confirmat faptul că Ivan Sztojka s-a predat aseară poliţiei maghiare şi a dezvăluit că celălalt suspect în cazul uciderii lui Marian Cozma, Raffael Sandor, va fi anchetat în
Ataşatul român pentru Afaceri Interne la Budapesta, Ioan Bencze, a confirmat faptul că Ivan Sztojka s-a predat aseară poliţiei maghiare şi a dezvăluit că celălalt suspect în cazul uciderii lui Marian Cozma,
Marius Novanc, jucătorul Stelei, era dezamăgit după jocul echipei din prima manşă a optimilor de finală a Cupei Cupelor cu Valladolid. "Am greşit foarte mult pe contraatac, am ratat foarte mult. Ni s-a pus plumb în
Fundaşul lui CFR a transmis condoleanţe familiei handbalistului Marian Cozma"Sper pentru familia lui, pentru iubita lui, ca vinovaţii să plătească scump pentru faptul că au luat viaţa unui om. Aici nu mai contează că
Emisiunea Editie speciala, difuzata aseara de Realitatea TV, a avut printre temele de discutie si incidentul de vineri de la Cluj, aruncarea unui coktail Molotov in fata unui
Miron Cozma i-a atacat dur pe toţi preşedinţii care i-a avut România de după 1989, pe care i-a făcut răspunzători de conflictele sociale, principalul vinovat fiind însă de departe Ion Iliescu. "Iliescu este principalul vinovat
Românul Alexandru Loyos Isztoika, arestat în Italia şi acuzat că a violat o adolescentă de 14 ani în Parcul Caffarella din Roma, susţine că a fost obligat de anchetatări să-şi recunoască vinovăţia. Astfel, românul
BRUXELLES. România nu a prezentat nicio dovadă definitivă care să contrazică acuzațiile privind găzduirea de centre de detenție CIA pentru suspecți de terorism pe teritoriul țării, precizează o rezoluție votată ieri în Parlamentul
"Steaua nu va fi sancţionată în cazul Yesilova", spune Gigi Becali, care crede că nu poate fi dovedită discriminarea, pentru că aceasta nu există. Decizia FIFA în cazul concedierii lui Yesilova poate fi dată
Într-o zi, iubitorii de animale şi consilierii din primărie au găsit metoda pentru a scăpa de câinii de pe străzile Capitalei: sterilizarea maidanezilor de pe stradă şi din casele