Fondul de Garantare cere actualizarea declaratiilor la dosarele in lucru la "Prima casa" 15.12.2009

15.12.2009 Fondul de Garantare cere actualizarea declaratiilor la dosarele in lucru la "Prima casa" Cei care au aplicat pentru un credit prin programul "Prima casa" dupa 30 noiembrie si au inca dosarul in lucru trebuie sa isi actualieze declaratia data pe propria raspundere prin care afirma ca nu detin alte imobile si nici nu au achizitionat

Cei care au aplicat pentru un credit prin programul "Prima casa" dupa 30 noiembrie si au inca dosarul in lucru trebuie sa isi actualieze declaratia data pe propria raspundere prin care afirma ca nu detin alte imobile si nici nu au achizitionat dupa aceasta data o locuinta, indiferent de modul de dobandire.

Fondul de Garantare cere actualizarea declaratiilor la dosarele in lucru la "Prima casa"

Stiri pe aceeasi tema:

APAPR: Garantarea unui randament al pensiilor private este imposibila

Garantarea unui randament al pensiilor private egal cu inflatia este imposibila, pe piata locala neexistand instrumente financiare care sa asigure depasirea acestui indicator, si nici statul nu ofera o astfel de garantie, prin titlurile emise, potrivit

Fondul de Garantare acopera 6,5% din expunerea asiguratorilor

Pe de alta parte, valoarea estimata a riscurilor asumate de asiguratori pe politele subscrise ar putea fi de peste 5 miliarde de lei, la nivelul finalului anului 2008, potrivit estimarilor UniCredit, cuprinse in studiul Averea si datoriile populatiei

Paramo, BCE: Fondul spaniol de garantare a depozitelor s-ar putea dovedi insuficient

Fondul Spaniei de garantare a depozitelor bancare (FGD) s-ar putea dovedi a fi insuficient pentru a putea face fata unei crize economice prelungite, a declarat Jose Manuel Gonzalez-Paramo, membru in comitetul Bancii Centrale Europene

Statul va participa cu 68 mil. euro la capitalul fondului de contragarantare

Statul va participa cu 68 mil. euro, provenind de la bugetul aferent anului 2009, la capitalul social al fondului de contragarantare, in valoare de 100 mil. euro, restul sumelor fiind asigurate printr-un program Phare si de la Fundatia

S-a infiintat Fondul Roman de Contragarantare

Guvernul a aprobat miercuri, printr-o ordonanta de urgenta, infiintarea Fondului Roman de Contragarantare, cu un capital in valoare de 100 milioane de euro, a anuntat premierul Emil

Varsovia: Sute de polonezi protesteaza pentru marirea salariilor si garantarea locurilor de munca

Sute de siderurgisti, mineri, angajati din industria de armament si din serviciile de interventie pentru situatii de urgenta au manifestat astazi pe strazile din Varsovia, pentru a cere mariri salariale si garantarea locurilor lor de munca, relateaza

Sindicatele şi GEA strâng semnături pentru garantarea randamentului pensiilor private

Grupul de Economie Aplicată (GEA), Confederaţia Sindicală Cartel Alfa şi Blocul Naţional Sindical (BNS) au demarat o campanie de strângere a 100.000 de semnături pentru schimbarea Legii privind pensiile private obligatorii, în sensul

ZF Expert - Salvarea constructiilor: concesionari, reabilitarea termica, reducerea TVA si garantarea creditelor bancare

Constructorii si dezvoltatorii considera ca inceperea unui program agresiv de reabilitare termica ar putea salva activitatea companiilor mici de constructii, care ar putea sa intre in faliment din cauza declinului din constructii, in timp ce reducerea

Update: Guvernul aloca un miliard de euro pentru garantarea imprumuturilor ipotecare ale tinerilor

Guvernul va garanta imprumuturile facute de tineri pentru achizitia de locuinte, pretul mediu cu care se va achizitiona o locuinta fiind estimat la 60.000 de

Băncile apreciază iniţiativa de garantare a creditelor ipotecare

Băncile consideră bine-venită iniţiativa Guvernului de a garanta creditele contractate pentru achiziţionarea primei locuinţe, cu o valoare de maxim 60.000 de euro.   „Cred că este o iniţiativă bine-venită, care ar putea revigora

Programul de garantare a creditelor pentru locuinte depinde de cum va fi aplicat si de banci

Garantarea creditelor pentru cumpararea primei locuinte, in limită maxima de 60.000 euro, ar putea impulsiona piata imobiliara si a constructiilor, dar rezultatul depinde de modul cum va fi aplicat programul si de reactia bancilor, afirma agentii

Garantarea creditelor ipotecare: primul pas către subprime

Dorinţa politicienilor americani de a nega legile naturale ale economiei şi de a anula caracterul limitat al resurselor prin acte normative stă la baza actualei crize. Guvernanţii români ar trebui să ştie că o lege din 1977, Community

Obiectul de activitate al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, extins la "Prima Casa"

Obiectul de activitate al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM va fi extins astfel incat sa poata garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor, pentru programul "Prima Casa", in baza unei hotarari de guvern care va fi

Oprescu, Alpha Bank: Garantarea unei "portiuni" a creditului prin "Prima Casa" va duce la scaderea dobanzilor

Garantarea unei "portiuni" a creditului, prin programul "Prima Casa", va determina o reducere a dobanzilor, insa acest lucru "va tine" de fiecare banca, impactul cel mai mare din punct de vedere al creditarii fiind la

Programul de garantare, primul pas pentru reluarea creditării

"Prima casă" va repune pe picioare activitatea agenţiilor imobiliare, dar şi pe cea din sectorul

Obiectul de activitate al Fondului de Garantare a Creditelor a fost extins pentru "Prima Casa"

Obiectul de activitate al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM a fost extins de Guvern prin ordonanta de urgenta, astfel incat sa poata garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor, pentru programul "Prima Casa", a

Vladescu cere garantarea liniilor de credit ale IMM

Guvernul ar trebui sa foloseasca 1 mld. euro din pachetul de 5 mld. euro negociat cu UE pentru infiintarea unei scheme de garantare a liniilor de credit curente ale firmelor mici si mijlocii pe perioade de 18 - 24 de luni, timp in care acestea sa se

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare are prea putini bani in cont

FMI cere guvernului ca Fondul de Garantare sa aiba acces si la contul veniturilor din privatizare, unde si aici sunt prea putini

Plafonul de garantare a depozitelor bancare, majorat la 50.000 euro pentru companii

Plafonul de garantare a depozitelor bancare va fi majorat de la 20.000 euro la 50.000 euro si pentru persoanele juridice, dupa sistemul aplicat la sfarsitul anului trecut in cazul persoanelor

Boc cere Finantelor sa analizeze garantarea cofinantarii pentru toate programele operationale

Premierul Emil Boc a solicitat, la inceputul sedintei de miercuri a Guvernului, ca Ministerul Finantelor sa analizeze posibilitatea de garantare a cofinantarilor pentru toate programele operationale, dupa ce ministrii au reclamat că bancile nu au trimis

Home