16.10.2020 Harta statelor UE afectate de pandemie. Cum se delimitează zonele Cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus afectează serios mai mult de jumătate dintre statele UE. În zona roșie se află acum 17 țări membre, plus Marea Britanie, potrivit unei hărți prezentate
Cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus afectează serios mai mult de jumătate dintre statele UE. În zona roșie se află acum 17 țări membre, plus Marea Britanie, potrivit unei hărți prezentate de...
Harta statelor UE afectate de pandemie. Cum se delimitează zonele
Ungaria va propune statelor europene emergente sa sustina initiativa Austirei pentru un plan de sprijinire a sectorului bancar, a declarat miercuri premierul guvenului de la Budapesta, Ferenc
Venitul pe cap de locuitor în noile state membre, integrate în 2004 şi 2007, a crescut de la 40% din media vechilor state membre în 1999, la 52% în 2008, se arată într-un comunicat al Comisiei
Fondul Monetar International (FMI) a cerut, joi, statelor membre sa ii dubleze resursele financiare pentru a putea sprijini tarile care au nevoie de ajutor in fata crizei financiare globale, informeaza
Fosta prima doamna a Statelor Unite Barbara Bush, sotia fostului presedinte George Bush si mama predecesorului lui Obama, a fost supusa ieri unei operatii pe cord deschis la un spital din Houston, Texas, a anuntat chirurgul sau, citat de
SUA intentioneaza sa-si suplimenteze trupele situate la frontiera sudica sau sa trimita mai multi agenti specializati in lupta impotriva traficului de droguri la granita cu Mexicul, marcat puternic de violenta cartelurilor, a indicat ieri, intr-o
Dupa trei zile de tacere de la retinerea sa timp de 24 de ore, miliardarul Gabriel (Puiu) Popoviciu a iesit public sa se apere aratand intr-un comunicat ca pana in prezent Agronomia a castigat 5 mil. euro din asocierea in proiectul Baneasa din nordul
Preşedintele României, Traian Băsescu, va participa duminică, la Praga, la reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a informat Administraţia
Venezuela i-a oferit miercuri statului american New Jersey drept cadou o insulă, într-un nou gest de bunăvoinţă faţă de Statele Unite, la câteva zile după ce preşedintele Hugo Chavez i-a oferit omologului său Barack Obama o carte. Citește
Un barbat, cetatean german, a murit vineri in sediul ambasadei Statelor Unite de la Berlin, unde de altfel si lucra, a anuntat ambasada intr-un comunicat transmis de
Producatorii straini de materiale de constructii prezenti la Construct Expo Ambient vor continua sa-si extinda afacerile locale in ciuda crizei financiare, acestea fiind de parere ca Romania prezinta cele mai mari oportunitati de dezvoltare, comparativ
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, sustine ca asupra Uniunii Europene planeaza presiuni puternice din partea statelor
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a explicat că, pentru moment, "trebuie văzut ce semnale ne trimite Comisia Europeană". Citește mai
Recesiunea economiilor emergente din Europa va fi mai severa comparativ cu cea din statele dezvoltate, insa tarile in curs de dezvoltare vor inregistra o redresare mai rapida anul viitor, proces in care bancile vor avea un rol cheie, potrivit unui raport
Primul detinut de la Guantanamo, suspectat ca ar fi membru Al Qaida si acuzat printre altele de atacurile cu bomba din 1998 din Africa a fost transferat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, la New
Convergenta statelor est-europene din cadrul Uniunii catre standardele din vest se va transforma dintr-un proces accelerat intr-un efort dificil, cu rezultate numai pe termen lung. In pofida salturilor inregistrate in ultimii 20 de ani in ceea ce
Au fost cu totii de acord ca sfarsitul crizei economice este departe si trebuie supravegheat sistemul financiar-bancar din toate
Preşedintele american, Barack Obama şi omologul său francez, Nicolas Sarkozy, se află printre candidaţii la premiul Nobel pentru pace, scrie
Selecţionerul echipei naţionale a Spaniei, Vicente Del Bosque, a declarat că fotbaliştii săi au fost surprinşi de jocul prestat de Statele Unite, care au învins cu 2-0 campioana europeană şi s-au calificat în finală. Citește mai
Mijlocasul Braziliei Gilberto Silva a declarat ca echipa sa nu va avea o misiune usoara in finala Cupei Confederatiilor, contra Statelor Unite, desi reprezentativa sud-americana a castigat cu scorul de 3-0 meciul din faza grupelor, informeaza site-ul
În fiecare seară, Libertatea.ro te trage de limbă! Fă-ţi o cafea şi hai la chat! La ora 9, îţi dăm motive de vorbă. Ai de fiecare dată cel mai interesant subiect al zilei, pe care îl poţi întoarce pe toate feţele cu