03.03.2009 Hipermarketurile mizeaza pe dezvoltarea marcilor private in acest an. Sunt brandurile locale in pericol de a pierde teren? Temperarea consumului reasaza brandurile in rafturile hipermarketurilor, iar marcile private ale retailerilor, care au avut in 2008 vanzari estimate de ZF la peste 250 mil. euro, ar putea fi marii castigatori in acest
Temperarea consumului reasaza brandurile in rafturile hipermarketurilor, iar marcile private ale retailerilor, care au avut in 2008 vanzari estimate de ZF la peste 250 mil. euro, ar putea fi marii castigatori in acest an.
Organizatorii primului targ imobiliar din acest an se asteapta la un numar record de vizitatori, dar expozantii nu-si fac mari sperante in privinta
UPC, unul din cei mai mari operatori telecom de pe piata locala, mizeaza mai mult pe serviciile noi decat pe extinderea acoperirii pentru infrastructura de
Cetatea Suceava a remizat astăzi, scor 1-1, in compania celor de la Poli II Iaşi, intr-un meci amical disputat pe terenul grupării din Copou. Sucevenii au deschis scorul in minutul 7 prin Negru, care a scuturat plasa cu un şut de
Fostul presedinte al consiliului de administratie al Loteriei Romane, Liliana Minca, a declarat astazi ca va incasa o indemnizatie bruta de 87.419 lei cu titlu de daune interese pentru ca a fost destituita inainte de finalul contractului de mandat, ce
Datoriile guvernamentale ale Ungariei, Poloniei si Cehiei au dus la scaderea ratingurilor de catre investitorii in bonduri, informeaza
Selecţionerul naţionalei U21 a României, Emil Săndoi, a vorbit astăzi despre principalele favorite la titlu, spunînd că Dinamo este clar principala candidată la cîştigarea campionatului."Dinamo e marea
Mihai Stoica, managerul celor de la Unirea Urziceni, spune că echipa sa va miza în continuare pe forţa grupului, în ciuda faptului că Bogdan Mara şi Tibi Bălan nu mai sînt la Urziceni."Mizăm în continuare
Alba Iulia este una din primele municipalităţi din ţară care mizează la scară mare pe energia alternativă. Autorităţile speră să facă o economie anuală de aproximativ 50.000 euro, adică peste două miliarde de lei vechi, bani plătiţi
Standard-ul lui Ladislau Boloni nu a reuşit să remonteze handicapul căpătat în turul dublei manşe cu Sporting Braga (0-3), remizînd 1-1 pe teren propriu în meciul revanşă. Insuficient pentru o calificare
Hatice Soysev Kolat, general manager al postului lansat în România de compania turcească Dogan, face bilanţul celor doi ani de Kanal
Liderul PNL Calin Popescu-Tariceanu s-a intalnit luni seara cu lideri din 24 de organizatii teritoriale si cu reprezentanti ai altor sapte filiale, surse liberale sustinand ca acesta ar fi obtinut, in vederea congresului din 20 martie in care isi pune
Temperarea consumului reasaza brandurile in rafturile hipermarketurilor, iar marcile private ale retailerilor, care au avut in 2008 vanzari estimate de ZF la peste 250 mil. euro, ar putea fi marii castigatori in acest
Formaţia saudită Al-Hilal, pregătită de Cătălin Necula şi la care Mirel Rădoi a fost integralist, a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea iraniană Saba Baterry, într-un joc din cadrul Grupei A a
Ministrul turismului, Elena Udrea, a anunţat la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, Germania, că va promova mitul lui Dracula pentru a atrage turiştii străini în România. “Vom exploata povestea contelui vampir, iar
Santierul Naval Orsova (SNO) estimeaza ca va inregistra in acest an un profit net de 8,4 mil. lei, cu 45% mai redus fata de castigul din 2008, de 15,4 mil. lei, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat vineri de actionarii
Marian Oprisan, unul dintre insiderii producatorului de motoare pentru industria aeronautica Turbomecanica Bucuresti (TBM), a cumparat in ultimele sedinte de tranzactionare 30.000 de actiuni ale companiei pentru suma de aproape 1.200 de lei (280 de
Aeroportul Cluj are cel mai mare potential de dezvoltare din Romania, iar Sibiul a ramas constant si dupa 2007, cand a fost capitala culturala. Stefan Versemann, directorul de vanzari Lufthansa pentru Romania si Moldovaa prezentat ieri la Cluj,
Mijlocaşul vasluian susţine că în partida dintre România şi Serbia va fi fan al naţionalei sîrbe. Totuşi, Ljubinkovic crede că întîlnirea se va finaliza cu un rezultat de egalitate. “E un
Managementul costurilor este un exercitiu de supravietuire pentru fiecare organizatie in aceasta perioada, iar reducerea cheltuielilor poate fi facuta fara a afecta afacerea, spun consultantii. Cum aplica marile companii aceasta
Oficialii Argeşului au estimat că pînă aseară se vînduseră 7.500 de bilete din totalul celor 12.500 scoase miercuri la vînzare în Piteşti, la sediul PIC. Restul tichetelor vor putea fi