În culisele marilor telescoape, din faţa calculatorului | VIDEO 07.04.2009

07.04.2009 În culisele marilor telescoape, din faţa calculatorului | VIDEO Pentru prima oară în istorie, oamenii din întreaga lume vor putea vedea stele, nebuloase sau planete cu ajutorul celor mai mari telescoape din lume, inclusiv prin intermediul celebrului Hubble. Tot ce ne trebuie este o conexiune la internet, iar

Pentru prima oară în istorie, oamenii din întreaga lume vor putea vedea stele, nebuloase sau planete cu ajutorul celor mai mari telescoape din lume, inclusiv prin intermediul celebrului Hubble. Tot ce ne trebuie este o conexiune la internet, iar spectaculoasele imagini ale galaxiilor sunt numai la câteva click-uri distanţă.

În culisele marilor telescoape, din faţa calculatorului | VIDEO

Stiri pe aceeasi tema:

Bursa de la Bucuresti a scazut cu 20% in ianuarie pe mana marilor investitori locali

Persoanele juridice rezidente, care cuprind atat investitorii institutionali locali, cat si firmele controlate de unii dintre principalii investitori romani pe Bursa, au realizat in ianuarie vanzari nete de 3 mil. euro, reprezentand 6% din valoarea

Secretele marilor orase europene

Pe piata turistica mondiala s-a dezvoltat o noua nisa, cea a ghizilor “insider”, scrie BUSINESS Magazin. La Madrid, acesti ghizi pot aranja o vizita privata a muzeului Prado, in Berlin iti ofera turul cluburilor de noapte, la Londra te conduc pe

Este 2009 anul marilor cresteri pentru companiile de pensii private?

Dupa o perioada in care administratorii si-au concentrat atentia si resursele aproape exclusiv pe lansarea si consolidarea businessurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) , 2009 ar fi trebuit sa fie anul marilor cresteri, scrie BUSINESS

Invazia marilor hoteluri

Lantul francez Accor va deschide un hotel Novotel in capitala Banatului, in 2010. In plina criza financiara, cand hotelierii timisoreni se pland de scaderea drastica a clientilor, marile lanturi hoteliere sunt puse pe

Xerox cade la bursa dupa revizuirea estimarilor; vanzarile au scazut cu 18% in primele doua luni

Pretul actiunilor companiei americane Xerox a scazut cu un dolar, sau 19%, la 4,34 dolari (3,20 euro) pe bursa din New York – cel mai mare declin din ultimii opt ani – dupa ce compania si-a redus estimarile de profit, iar mai multe agentii i-au redus

Rezultatele summitului G20, în opinia marilor lideri politici mondiali

"Nouă ordine mondială" sau "compromis istoric", aşa au caracterizat şefii celor mai importante state participante la summit, ciataţi de cotidianul francez Le figaro, reforma sistemului financiar. Citește mai

Ploiesti: Criza economica umple buzunarele cizmarilor

Daca in 2008 pantofarii abia supravietuiau de pe urma reparatiilor de incaltaminte, anul acesta situatia s-a schimbat. Afacerea inregistreaza acum profit considerabil. Sute de ploiesteni apeleaza zilnic la serviciile lor dupa ce au renuntat sa-si mai

Reprezentanţii marilor reţele comerciale spun că declaraţiile lui Ilie Sârbu nu onorează ...

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) apreciază că declaraţia ministrului agriculturii, Ilie Sârbu, potrivit căreia pot să îşi închidă halele şi să le mute unde vor găsi loc, nu onorează un înalt demnitar al Guvernului

În culisele marilor telescoape, din faţa calculatorului | VIDEO

Pentru prima oară în istorie, oamenii din întreaga lume vor putea vedea stele, nebuloase sau planete cu ajutorul celor mai mari telescoape din lume, inclusiv prin intermediul celebrului Hubble. Tot ce ne trebuie este o conexiune la internet, iar

Unilever: Investitiile marilor companii alimenteaza increderea consumatorilor in economie

Dupa preluarea brandului de inghetata Napoca de la Friesland Foods, Unilever anunta ca va ataca piata cu a doua marca locala si cu o distributie care vizeaza punctele neacoperite de competitorii

Secretul marilor tranzactii: afaceri originale si propuneri unice de vanzare

Marile tranzactii incep cu detalii mici precum e-mail-ul trimis unui potential cumparator, angreneaza in lupta competitori de renume international - fonduri de investitii, case de avocatura si banci de investitii - si pun la grea incercare rabdarea si

Dividende record pentru actionarii marilor banci: 385 milioane de euro. Unde este criza de lichiditati? Cum comentati?

Actionarii a patru dintre cele mai mari banci de pe piata locala vor incasa anul acesta dividende de 1,6 miliarde de lei (385 de milioane de euro), dupa ce anul trecut profitul in sistem s-a ridicat la un nivel record, de 1,2 miliarde de euro. Astfel,

Boc: Nu am dat mita primarilor nostri, ei sunt pur si simplu mai multi

Fondurile bugetare au fost repartizate primariilor in functie de proiecte, fara a tine cont de culoarea politica, afirma premierul Emil

Etapa marilor speranţe

După ce, ieri, gazdele - Dinamo, Unirea Urziceni, FC Argeş şi Oţelul - au reuşit să câştige, fără să primească gol, partidele cu Gloria Bistriţa, FC Vaslui, Rapid, respectiv Farul Constanţa, astăzi se vor disputa celelalte cinci partide

Concediile lungi şi dese, cheia marilor succese

368 de firme anunţă concedieri colective, 28.197 de oameni vor rămâne fără locuri de muncă până în octombrie, 800.000 de şomeri se estimează până la sfârşitul anului, dar pe români nu

Rasfatatele primarilor

Vremurile cand secretarele faceau cafea si raspundeau la telefon au apus. Acum, langa alesii locali stau "asistentele personale"

Interlopii marilor orase fac legea sigurantei publice

In functie de mersul afacerilor, clanurile dicteaza „starea de normalitate” a cetatenilor. Clanurile au devenit institutii subterane, cu legi proprii si conexiuni in autoritatile statale. Unii lideri sunt sacrificati doar atunci cand o cere un anumit

Cei mai mari datornici ai Romaniei: Datoriile bugetare ale marilor companii au scăzut cu 17%, la 5,09 mld. lei

Restantele bugetare ale companiilor mari au scazut in trei luni cu 17%, de la 6,13 miliarde lei in decembrie 2008 la 5,088 miliarde lei in marie, in contextul in care al doilea mare datornic, Remin, a intrat in insolventa, iar jumatate dintre primii zece

Cat mai castiga liderii marilor puteri

Cotidianul britanic „The Times“ a dat publicitatii un top al celor mai bine platiti sefi de stat si de guvern din lume, in fruntea listei regasindu-se politicieni din Singapore si Hong

Datoriile marilor companii la buget: minus 1 mld. lei

Restantele bugetare ale companiilor mari au scazut in trei luni cu 17%, de la 6,13 miliarde de lei (1,45 mld. euro) in decembrie 2008 la 5,088 miliarde de lei (1,21 mld. euro) in martie, in contextul in care al doilea mare datornic, Remin, a intrat in

Home