06.03.2021 Întâlnire simbolică a Papei Francisc cu marele ayatollah şiit Ali al-Sistani, în a doua zi a vizitei istorice în Irak Întrevederea de sâmbătă este parte a unei vizite a Suveranului Pontif care a mai inclus discuții cu liderii politici irakieni și vizează și întâlniri importante cu reprezentanții greu încercatei comunități creștine din țara majoritar
Întrevederea de sâmbătă este parte a unei vizite a Suveranului Pontif care a mai inclus discuții cu liderii politici irakieni și vizează și întâlniri importante cu reprezentanții greu încercatei comunități creștine din țara majoritar musulmană, scrie BBC News. Papa Francisc s-a întâlnit sâmbătă în orașul sfânt Najaf cu unul dintre cei mai importanți lideri ai […]
O oră de întuneric, adică de economie pentru binele planetei, atât cerea campania globală. Între 20:30 şi 21:30, ieri-seară ar fi trebuit stinse luminile în clădiri emblematice din mai multe judeţe, dar
Activisti ai Partidului Conservator din Coreea de Sud au dat foc, ieri, unui portret al presedintelui nord-coreean Kim
Un magistrat a scapat cu doar 2 ani si jumatate de inchisoare dupa ce s-a dovedit ca a fortat un justitiabil sa-i dea 30.000 de euro pentru o solutie favorabila. Ioan Lazar a fost si prodecanul Facultatii de Drept din
Câteva sute de veneţieni au participat la înmormântarea simbolică a oraşului lagunelor. Citește mai
S-a discutat mult, zilele astea, pornind de la emisiunea băieţilor de la Top Gear, despre imaginea proastă pe care-o are România în afară. Citește mai
Dupa mai bine de doi de la deschiderea sucursalei locale, grupul spaniol La Caixa si-a mentinut un profil discret pe piata bancara locala, acumuland pana la sfarsitul lui 2009 active de numai 473 mil. lei (112,6 mil.
Vizita pe nepusă masă în Abhazia a fost iniţiată de Medvedev tocmai într-un moment simbolic, ce coincide cu declanşarea ofensivei georgiene în noaptea de 7 spre 8 august 2008, pentru preluarea controlului
Adoptarea controversatei reforme a pensiilor în Senatul francez, la sfârşitul săptămânii trecute, echivalează cu o înfrângere importantă a stângii, care a luptat, în parlament şi în stradă, pentru a apăra avantajele de care
Antrenorul echipei Petrolul, Valeriu Răchită, a declarat că jucătorii săi vor încasa o primă specială pentru dăruirea de care au dat dovadă în meciul cu Astra, scor 1-0, din optimile Cupei României, chiar dacă iniţial nu aveau promisă o
Cu săptămâni bune în urmă, în Republica Moldova s-au început pregătirile în legătură cu comemorarea, de către unii, sau serbarea, de către alţii, a zilei de 9
Papa Benedict al XVI-lea începe vineri o vizită de trei zile, puternic simbolică, în Liban, pentru a adresa un mesaj de pace într-un moment în care asupra ţării planează umbra conflictului din Siria vecină,
Peste 100 de membri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm protestează, miercuri, în faţa sediului Ministerului Culturii din Capitală, sindicaliştii fiind "echipaţi" cu un sicriu, colivă şi lumânări, ca
OAO “Mechel” a transferat acţiunile tuturor activelor sale româneşti către compărător – compania româneasca Invest Nikarom SRL. Preţul tranzacţiei este simbolic şi are valoarea de 230 lei (aproximativ 70 USD). În posesia Invest Nikarom
Mai mulţi maratonişti români, printre care şi bucureşteanul Ilie Roşu, 53 de ani, participant în 2010 la celebra cursă de la Boston, au adus un omagiu victimelor maratonului însîngerat din urmă cu cîteva zile din Statele Unite. S-a parcurs
Sute de mii de hectare de pădure, hoteluri şi pensiuni în Neamţ, Suceava şi Iaşi, un spital privat şi un centru de conferinţe sunt doar câteva dintre bunurile lumeşti din administrarea
Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România va înregistra anul acesta doar o creştere simbolică, respectiv de 0,7%, nivelul estimat anterior fiind ajustat la jumătate după consemnarea rezultatelor la şase luni, se
Alteţele lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu vor efectua un drum simbolic, de la Gara de Sinaia la Gara de Nord din Bucureşti, cu Trenul Regal. Aceştia vor fi acompaniaţi, în tren, de Principesa Elena şi de Principele Nicolae,
Trenul regal porneşte vineri spre Sinaia, cu pasageri de seamă, va putea fi vizitat în Gara Regală din staţiune, iar duminică se va întoarce la Bucureşti, ca parte a proiectul cultural de sărbătorire a Zilei Naţionale a României „Călători
În colecţia Biblioteca de psihanaliză, Editura Trei continuă să aducă cititorilor români opera completă a marelui Jung – o serie de texte care vor interesa specialiştii, dar şi publicul larg. Prezentul volum reflectă, printr-o serie de texte
Ministrul de Interne Dorin Recean a povestit la RFI România că pe 27 august, la Ungheni, va fi inaugurat primul centru SMURD din Republica Moldova, pentru nordul ţării. Din octombrie, urmează să fie funcţional şi centrul de la Chişinău, ce va