Interesul baronilor locali 25.03.2009

25.03.2009 Interesul baronilor locali Deşi nu obişnuiesc să-mi justific scrisul, în cazul schimbărilor de la PNL simt ne­voia s-o fac. Am toată admiraţia pentru Crin Antonescu. La una dintre emisiunile Zig-Zag de la Antena 3 am avut cu noul preşedinte al

Deşi nu obişnuiesc să-mi justific scrisul, în cazul schimbărilor de la PNL simt ne­voia s-o fac. Am toată admiraţia pentru Crin Antonescu. La una dintre emisiunile Zig-Zag de la Antena 3 am avut cu noul preşedinte al PNL

Interesul baronilor locali

Stiri pe aceeasi tema:

Pe ce criterii se reactualizeaza harta baronilor locali in PSD

Surse social-democrate spun ca primul val al schimbarii, ordonat din Kiseleff, va cuprinde zece

Interesul baronilor locali

Deşi nu obişnuiesc să-mi justific scrisul, în cazul schimbărilor de la PNL simt ne­voia s-o fac. Am toată admiraţia pentru Crin Antonescu. La una dintre emisiunile Zig-Zag de la Antena 3 am avut cu noul preşedinte al

Stolojan şi Macovei trag eurolista baronilor PDL

Greii democrat-liberalilor şi-au impus protejaţii pe locurile considerate eligibile în alegerile pentru Parlamentul

Exproprieri în folosul baronilor Deltei

Revista

Averea din pixul baronilor locali

Dispărut din prim-planul politicii, fostul preşedinte al CJ Gorj, Nicolae Mischie, întruchipează prototipul baronului local. Bogat, influent, discreţionar cu banii publici. "Aici este bugetul comunei. Dacă vreţi ca acest

Cristian Teodorescu: Băsescu îl dă pe Geoană pe mâna baronilor din PSD

Mă îndoiesc că Băsescu e străin de povestea cu înlocuirea lui Dan Nica de la Interne. Dar, aşa cum mă aşteptam, nu vrea să vadă coaliţia ruptă pînă la alegeri. Şi cu atît mai puţin să fie acuzat că o eventuală ruptură ar fi opera

Capitalul străin nu lasă banii pe mâna baronilor locali

Chiar dacă nu-i place, capitalul străin se află într-un moment decizional crucial în ceea ce priveşte încorporarea României în expansiunea sa internaţională, iar debandada politică grăbeşte

Adrian Năstase, premier în guvernul baronilor locali

Pentru a se menţine în conducerea PSD, Adrian Năstase le-a oferit liderilor judeţeni funcţii de miniştri virtuali în cabinetul din umbră al

EDITORIALUL EVZ: Republica baronilor locali

Între contrabanda generalizată din vămi, cazul inspectorului Şoric şi dosarul preşedintelui CJ Argeş există o

Ambasada SUA a realizat topul oligarhilor şi baronilor locali din România. Iată care este acesta!

În cadrul unei telegrame clasificată drept confidențială, din 2007, ambasada SUA a realizat

Americanii au făcut topul oligarhilor şi al baronilor locali din România! Patriciu, ...

Este vorba despre o telegramă confidenţială, dar publicată acum de Wikileaks. Topul a fost făcut în 2007, iar pe primele cinci locuri se află Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ioan Niculae şi Gigi Becali, anunţă

Victor Ponta: Suceava este polul corupţiei baronilor pedelişti

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat cu ocazia unei vizite în județul Suceava, că se află în chiar “polul corupţiei baronilor pedelişti”, dar că “oamenii trebuie să aibă curaj şi să nu se lase cumpăraţi sau intimidaţi.”

Va cădea un cap! Geoană şi Ponta, la mâna baronilor PSD

Excluderea lui Mircea Geoană va fi decisă la Comitetul Executiv al PSD de liderii de filiale. Argumentul suprem al preşedintelui PSD este că îşi va da demisia lăsând partidul

Inventarul termitelor care devastează pădurile României. Episodul 3: Procuratorii protejaţi de frăţia Baronilor

În ultimii 20 de ani, pădurile din ju­deţul Vrancea au căzut sub drujbele ba­ronilor locali, indiferent de culoare po­litică a acestora. Totul a fost posibil cu acordul şi supervizarea silvicultorilor, care erau şi sunt plătiţi

Întrecerea socialistă a baronilor USL. Ei au dublat producţia de voturi!

După o mobilizare ca pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, "noii secretari" de partid ai USL s-au bătut în raportări stahanoviste. Sate uitate au fost invadate de

PDL declanşează înlocuirea baronilor din teritoriu

Democrat-liberalii au declanşat, marţi, înlocuirea şefilor de filiale, urmând ca în maximum o săptămână să fie trasate noile structuri de conducere din teritoriu. Vizate sunt judeţele care au înregistrat rezultate

Fraudele baronilor USL sunt anchetate şi de procurorii DNA

Fraudele electorale din judeţele controlate de baronii USL au ajuns pe masa procurorilor

REFERENDUMUL PENAL. Procurorii anchetează cum s-a votat pe moşiile baronilor USL

Cea mai mare anchetă a procurorilor din România bagă frica în baronii USL. Sute de dosare penale au fost deschise pentru anchetarea fraudelor electorale care s-au făcut la referendumul din 29

Cozmin Guşă: Tabără lui Ponta e slabă încă în faţa baronilor din PSD

Analistul politic Cozmin Guşă crede că tabăra lui Victor Ponta este încă slabă în interiorul PSD. Declaraţia a fost făcută la Realitatea TV. Citește mai departe...Related StoriesMonica Anghel: "Am ținut toată viața

Guşă: Antonescu l-a lăsat pe Ponta şi s-a dus în tabăra baronilor, e cireaşa de pe tortul lor

Analistul politic Cozmin Guşă a declarat marţi seară că este evident că în USL sunt deja două tabere: cea a baronilor în fruntea cărora e Liviu Dragnea, cărora li s-a alăturat "cireaşa de pe tort" Crin

Home