15.02.2009 Interlopii, pe urmele talharilor de la Banca Transilvania Politistii clujeni au primit zeci de informatii cu privire la identitatea autorilor jafului comis, vineri, la Banca Transilvania. Multi dintre
Politistii clujeni au primit zeci de informatii cu privire la identitatea autorilor jafului comis, vineri, la Banca Transilvania. Multi dintre acestia
Interlopii, pe urmele talharilor de la Banca Transilvania
Nu, nu despre Lindsey Vonn este vorba, desi cu prima pozitie ocupata la finalul mansei de coborare din proba super-combinata, americanca se afla pe drumul cel bun in a-l ajunge pe cel care la editiile 2003 si 2005 a devenit dublu
Politistii clujeni au primit zeci de informatii cu privire la identitatea autorilor jafului comis, vineri, la Banca Transilvania. Multi dintre
Evenimentul zilei a pornit o amplă campanie, intitulată “Români în criză”. Serialul EVZ, care va fi tratat în paginile ziarului de luni până vineri, va include aproape totul despre principalele zone economice
Christian Sabbagh, prezentatorul şi realizatorul emisiunii „112-Poliţia în acţiune“, crede că infractorii nu se tem de legile dure, iar instituirea, prin absurd, a pedepsei cu moartea nu ar duce la scăderea
Bogdan Negroiu, de la El Negro, are un nou motiv de mândrie. După ce a ieşit dintr-un con de umbră cuplându- se cu actriţa Alysson Paradis, sora Vanessei Paradis, acum e pe cale să filmeze cu nişte profesionişti în realizarea de
Autorităţile de la New Delhi susţin un plan ambiţios pentru lansarea în spaţiu a primei navete indiene cu echipaj uman. Obiectivul trebuie îndeplinit până în 2015, iar suma alocată acestei încercări este de 1,7 miliarde de
Baietelul Adrianei Bahmuteanu si al lui Silviu Prigoana "colectioneaza" toate telecomenzile si telefoanele mobile din
Conducerea clubul din Grant a sarit ca arsa pentru ca, dupa cum afirma, chiria fusese platita in
Nemulţumit de prestaţia portughezului Tiago în partida de la Braşov, Gigi Becali a spus că nu se pune problema ca mijlocaşul împrumutat pînă la finalul sezonului de la Estrela Amadora să fie cumpărat
Cornel Penescu, patronul echipei FC Argeş, speră ca la meciul cu Steaua de vineri să aibă un arbitraj bun şi a glumit pe seama acestui lucru, ironizîndu-l pe patronul "roş-albaştrilor", Gigi Becali. "Ar fi prăpăd
Deşi la Dinamo nu prinde foarte des un post de titular, mijlocaşul Nicolae Mitea este în continuare urmărit de echipe din Occident. Site-ul francez specializat în materie de transferuri, mercato365.fr anunţă astăzi
Barack Obama a facut prima mare gafa a mandatului sau. Presedintele american s-a trezit rostind un discurs gresit la Casa Alba, cu ocazia Zilei Sfantului Patrick. Situatia s-a produs din cauza unei defectiuni a prompterului, iar presedintele a ajuns
Cercetarea dublului asasinat produs in luna ianuarie la Casa de schimb valutar din Brasov scoate la iveala o serie de informatii
Enzo Zidane, in varsta de 14 ani, fiul lui Zinedine, evolueaza ca si ilustrul sau tata la echipa Real Madrid. Tanarul jucator a fost convocat recent pentru a disputa alaturi de selectionata Madridului, la Madrilena, un meci de fotbal cu echipa Asturiei
Vă răspunde Dr. COSTIN CĂRUNTU - medic specialist dermatolog, Ambulatoriul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N. Paulescu",
Argentina, pregatita de fostul sau mare international, a fost zdrobita de Bolivia, scor 1-6. „Nici nu mi-am imaginat ca se putea intampla asa ceva“, a spus Maradona, care se afla la primul esec de cand a preluat echipa
O ruda a unor persoane decedate in urma cutremurului care a lovit joi regiunea Beichuan din provincia Sichuan, China, merge printre
Venit sa-si sustina varul la Judecatorie, Giovanni Becali a amenintat si agresat un operator TVR. Deranjat ca i s-a atras atentia ca el si bodyguarzii sai scuipa coji de seminte peste cameramani, Giovanni Becali a sarit la bataie. A doua zi tot el
In copilarie, canta melodiile Mihaelei Runceanu cand era singura acasa. Mereu in fata publicului, chiar daca acesta exista doar in imaginatia ei. Acum e o soprana de succes și sute de oameni o
SARAJEVO. Forţa UE din Bosnia (EUFOR) a efectuat ieri dimineaţă percheziţii la sediul unei companii forestiere din apropiere de Sarajevo, în căutarea unor indicii despre Ratko Mladici, fostul lider al sârbilorbosniaci, potrivit unor surse oficiale