03.03.2009 Legumele si fructele au ajuns un lux Comerciantii au crezut ca au dat lovitura. De ieri, ortodocsii au intrat in post asa ca preturile la legume si fructe au crescut peste
Comerciantii au crezut ca au dat lovitura. De ieri, ortodocsii au intrat in post asa ca preturile la legume si fructe au crescut peste noapte.
Legumele si fructele au ajuns un lux
Mulţi apelează la afrodiziace sintetice pentru a obţine un plus de energie în orele de intimitate, fără să ştie că au la îndemână o mulţime de astfel de stimulente naturale, dulci, zemoase şi aromate. Pe lângă faptul
PROIECT. Elevii vor fi îndemnaţi să mănânce mai multe fructe la
Comerciantii au crezut ca au dat lovitura. De ieri, ortodocsii au intrat in post asa ca preturile la legume si fructe au crescut peste
Căpşunele şi cireşele care apar în luna mai sunt primele fructe cu care ne răsfaoeă primăvara. Şi, pentru că o cură cu fructe proaspete este binevenită în această perioadă, iată ce trebuie să ştii despre căpşune şi despre
Un studiu efectuat de Universitatea Hallyim din Coreea de Sud a descoperit ca aplicarea unui antioxidant din fructe poate combate afectarea tenului de razele ultraviolete,
Pe lângă produsele de origine animală, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va efectua controale şi în domeniul produselor alimentare de origine non-animală, în special din sectorul legumelor şi
PREVENŢIE. Cel mai bun mod de a vă curăţa colonul şi de a vă feri de constipaţie şi de cancer intestinal este să mâncaţi fructe şi legume, deoarece conţin fibre şi ajută la eliminarea
În şedinţa de Guvern de duminică se va aproba un memorandum prin care instituţiile statului sunt obligate să facă controale la vamă pentru a vedea dacă laptele, legumele şi fructele care intră în ţară sunt de calitate, a spus la Realitatea
Piata fructelor proaspete, estimata la 120 mil. euro, a fost marcata in acest an de tranzactia de preluare a importatorului bananelor Dole de catre principalul sau furnizor, care l-a scos in fata pe libanezul Fadi Nahas, unul dintre oamenii de afaceri
De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au găsit diferite metode prin care (în special) femeile să-şi poată păstra tenul tânăr pentru o perioadă cât mai îndelungată. Dar, în afară de operaţiile estetice
Cercetătorii britanici de la Universitatea Reading susţin că afinele sunt cele mai bune fructe pe care natura ni le poate oferi datorită cantităţilor de vitamina C şi E pe care le conţin. Astfel ei au descoperit că un bol din minunatele fructe
CERCETARE. Suplimentele de antioxidanţi nu au niciun efect asupra combaterii sindromului metabolic, arată cercetările efectuate de Institutul Francez de Cercetare de la Paris
Despre fructele de mare din restaurante sau magazine cei mai multi stiu ca sunt un soi de delicatese. Putini stiu insa cat de complicat si de riguros este traseul pe care trebuie sa-l parcurga din momentul in care sunt pescuite si pana cand ajung in
Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe piata comercializarii de fructe si legume din Bucuresti, care are ca obiect o posibila intelegere privind fixarea preturilor de vanzare la raft intre firmele Interfruct, Albinuta Shops si Profi Rom
Vrei să scapi de kilogramele în plus, însă îţi este groază de regimul alimentar pe care îl presupun majoritatea dietelor? Specialiştii revistei Lumea femeilor îţi propun un regim bazat pe legume şi fructe, care te va
Producatorii romani isi vor duce legumele si fructele proaspete sau conservate in tari ca Norvegia, Ucraina si Rusia, dupa ce programul inaintat Comisiei Europene, in valoare de circa 3 mil. euro si care include actiuni de informare si promovare a
La Erice, în Sicilia, Moş Nicolae şi Moş Crăciun au "contract" cu Maria Grammatico. De câteva zeci de ani, cizmuliţele şi ciorăpeii puşi la gura sobei în aşteptarea darnicilor moşi se umplu peste noapte,
Studii realizate de oamenii de ştiinţă au arătat că alegele marine au multe efecte pozitive pentru întreg organismul uman. S-a dovedit că fructele şi algele de mare sunt foarte bogate în minerale-cheie care nu au fost gasite în
Un biolog marin a descoperit o nouă specie de crab, foarte haioasă: animalul seamănă cu o căpşună imensă. Citește mai
Consumarea anumitor produse menţine pentru mai mult timp starea de saţietate. Acestea au un conţinut glicemic scăzut, ducând la scăderea zahărului din