25.01.2022 Luminiţa Barcari revine în grupul parlamentar al PNL. Va lucra în Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor La trei luni după ce a anunțat că se retrage din grupul parlamentar PNL, deputata Luminița Barcari a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor să ia act de revenirea sa, potrivit anunțului făcut de liderul deputaţilor liberali, Gabriel
La trei luni după ce a anunțat că se retrage din grupul parlamentar PNL, deputata Luminița Barcari a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor să ia act de revenirea sa, potrivit anunțului făcut de liderul deputaţilor liberali, Gabriel Andronache. „În urma redobândirii calității de membru al Grupului Parlamentar al PNL, doamna Barcari își va relua activitatea în Comisia […]
Ministrul de Interne italian, Roberto Maroni, a anuntat la Novara, in timpul unei conferinte pe tema sigurantei urbane, ca incepand cu data de 15 mai vor fi trimise patrule de supraveghere de-a lungul coastelor italiene la Lampedusa pentru a impiedica
Prezentarea echipelor care iau startul sambata, 2 iulie, în editia nr. 103 a Turului Frantei a avut loc pe fundalul unei rememorări istorice in Normandia. Motivul evocarii a fost debarcarea din
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa este la un pas de a fi demisă, după ce în raportul de evaluare întocmit de Ministerul Educaţiei apare calificativul
La cârma Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa se află un şef provizoriu, după ce conducerea instituţiei a intrat în concediu medical pentru a nu putea fi
Fostul inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa, Luminiţa Barcari revine în funcţie, după un proces cu Ministerul Educaţiei. Curtea de Apel Bucureşti a decis să anuleze toate documentele în baza cărora ea a fost
Fostul inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa, Luminiţa Barcari revine în funcţie, după un proces cu Ministerul Educaţiei. Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale
De miercuri, 13 martie, Luminiţa Barcari a fost repusă în funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Judeţean Ialomiţa. Ministerul Educaţiei a emis ordinul de numire în funcţie, după ce aceasta a câştigat procesul intentat
La trei luni după ce a anunțat că se retrage din grupul parlamentar PNL, deputata Luminița Barcari a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor să ia act de revenirea sa, potrivit anunțului făcut de liderul deputaţilor liberali, Gabriel