19.03.2009 Medicamentele din import, mai ieftine cu pana la 30% de la 1 aprilie Romanii vor plati de luna viitoare cu pana la 30% mai putin pentru medicamentele din import. In schimb, 1 aprilie vine cu scumpiri la medicamentele romanesti, al caror pret va creste, in medie, cu
Romanii vor plati de luna viitoare cu pana la 30% mai putin pentru medicamentele din import. In schimb, 1 aprilie vine cu scumpiri la medicamentele romanesti, al caror pret va creste, in medie, cu 6%.
Medicamentele din import, mai ieftine cu pana la 30% de la 1 aprilie
Cele mai importante evenimente ale zilei,
Vicepresedintele Senatului, Dan Voiculescu, si ministrul Culturii au spalat onoarea Romaniei. Inaltele oficialitati ale statului roman au
Cele mai importante evenimente ale saptamanii. Vezi
Atacantul de 23 de ani spune că pregătirea făcută în primul cantonament al iernii, unde s-a pus mai mult accentul pe latura fizică, se va vedea din
Dayro Moreno, jucătorul columbian al Stelei, a vorbit despre plecarea lui Mirel Rădoi la Al Hilal, în Arabia Saudită, şi crede că locul acestuia nu
O asezare din Valea Jiului care traieste doar de pe urma venitului minim garantat este impanzita cu antene de satelit, iar abonamentul la televiziunea
Cele mai importante evenimente de astazi,
Sprijinul Bancii Nationale va fi "foarte important" in 2009 pentru finantarea deficitului bugetar, in timp ce emiterea de eurobonduri poate reprezenta o a
Curtea Internationala de Justitie de la Haga s-a pronuntat marti cu privire la diferendul dintre Romania si Ucraina legat de platoul continental de la Marea
Importurile Romaniei au scazut cu 30% in luna ianuarie fata de aceeasi luna a anului anterior, a declarat secretarul general al Asociatiei Nationale a
Cele mai importante evenimente ale
"In ultimele trei luni am functionat la 50% din capacitate. De obicei livram circa 200 de autocamioane pe luna, dar in ultimul trimestru am livrat doar cate
Mijlocasul columbian al Stelei, Juan Carlos Toja, si-a amintit care a fost primul lucru stiut, de el, la venirea in Romania, acesta fiind "Legenda Contelui
Dupa meciul din Cupa Italiei, Claudio Ranieri poate fi multumit de deznodamant, nu si de modul in care s-a desfasurat partida: Juve a jucat slab, a suferit
Cele mai importante evenimente de astazi,
Stelistul Toja le dă o veste bună admiratoarelor - este burlac şi este tare singur în Bucureşti. Noul favorit al lui Gigi Becali nu ştie încă să vorbească româneşte, dar ştie ce este mai important - că
Cele mai importante evenimente ale
Cristi Balaj, unul dintre cei mai apreciaţi arbitri din ţara noastră, şi-a exprimat regretul pentru problemele cu care se confruntă în acest moment Alexandru Tudor:"Sper să nu fie o problemă medicală gravă, nu ştiu ce
Mijlocaşul englez David Beckham a afirmat că vrea să rămână până cel puţin până la vară la AC Milan şi este dispus să renunţe la o mare parte din salariul său, în cazul în care oficialii lui
Astăzi, de la ora 17:00, CFR Cluj a disputat cel de-al cincilea amical din această pauză competiţională în compania formaţiei bulgare Litex Loveci. Elevii lui Ales Jindra s-au impus cu scorul de 1-0 prin golul marcat