24.02.2009 Michael Essien si Muntari o vor ajuta pe fiica lui Dossey Fostii colegi si prieteni ai portarului decedat anul trecut o vor sprijini pe fetita de cinci ani a acestuia cu o
Fostii colegi si prieteni ai portarului decedat anul trecut o vor sprijini pe fetita de cinci ani a acestuia cu o renta
Michael Essien si Muntari o vor ajuta pe fiica lui Dossey
Fostii colegi si prieteni ai portarului decedat anul trecut o vor sprijini pe fetita de cinci ani a acestuia cu o
Mijlocaşul lui Chelsea Michael Essien consideră că londonezii vor reuşi să cîştige un trofeu la finalul sezonului în cazul în care cor conştientiza că trebuie să lupte pînă la ultimul strop de
Mijlocaşul echipei naţionale a statului Ghana, Michael Essien, nu va mai putea evolua în celelalte meciuri de la Cupa Africii pe Naţiuni din cauza unei accidentări la genunchi, pe care a suferit-o în timpul
Jucătorii lui Chelsea cad ca spicele, spre disperarea managerului Carlo Ancelotti. După Jose Bosingwa, care va trebui să suporte o nouă intervenţie chirurgicală la genunchi şi va absenta pînă la sfîrşitul
Medicii lui Chelsea au anunţat că nu-l vor putea recupera pe Michael Essien pînă la finala Cupei Angliei, cu Portsmouth, din 15 mai. Victima unei leziuni la ligamentele genunchiului în ianuarie, la Cupa Africii pe
Reprezentativa Ghanei va trebui să se lipsească de serviciile căpitanului Michael Essien la turneul final din Africa de Sud. Accidentat la genunchi încă din ianuarie, de la Cupa Africii pe Naţiuni, mijlocaşul în
Chelsea Londra şi Manchester United continuă cursa indirectă pentru a obţine semnătura olandezului lui Inter, Wesley Sneijder şi nici una dintre ele nu cedează. Londonezii vor să le ia faţa rivalilor şi le-a oferit italienilor doi jucători în
Ieri a fost o zi nebună pe piaţa transferurilor, ultima cînd se mai puteau face mutări care nu implicau jucători liberi de contract. Iată cele mai interesante transferuri care s-au realizat.✔ Tottenham l-a luat pe Dempsey!Disputat de Liverpool
FC Barcelona contestă şi ea o fază petrecută în minutul 52, cînd Essien a avut o intrare extrem de dură la Jordi Alba. Fundaşul celor de la Real Madrid a avut o intrare întîrziată cu talpa direct pe muschiul fundaşului stînga de la FC
FC Barcelona contestă şi ea o fază petrecută în minutul 52, cînd Essien a avut o intrare extrem de dură la Jordi Alba. Fundaşul celor de la Real Madrid a avut o intrare întîrziată cu talpa direct pe muschiul fundaşului stînga de la FC
Ghana şi SUA încearcă să profite de înfrîngerea la scor a Portugaliei, 0-4 cu Germania, şi să obţină un rezultat care le-ar mări şansele la calificarea în optimi.Fără vedeta Landon Donovan, lăsată acasă de Jurgen Klinsmann, Statele
Michal Essien, mijlocaşul care a evoluat timp de şapte sezoane la Chelsea, a fost prezentat la noua sa echipă, Persib Bandung, din prima ligă indoneziană. Jucător ghanez, ajuns la 34 de ani, a semnat astăzi contractul cu formaţia asiatică, unde
Deși se află în plin play-off, CFR Cluj tocmai a transferat un mijlocaș ghanez în vârstă de 18 ani. E vorba de John Kofi Essel, care e internațional de tineret și e considerat "noul Essien" de presa din țara sa natală.
America se pregătește pentru o decizie radicală în lupta cu pandemia. Ca să țină sub control răspândirea virusului, consilierul lui Joe Biden din echipa COVID-19, Michael Osterholm, spune că e foarte posibil ca SUA să intre pentru 4-6
Ferma Neverland, proprietatea starului pop Michael Jackson, a fost vândută cu 22 de milioane de dolari, mai puțin de un sfert din prețul inițial de 100 de milioane de dolari, investitorului miliardar Ron Burkle, relatează The Guardian. Proprietatea
Neverland, celebra fermă din California în care a locuit cântăreţul Michael Jackson, a fost cumpărată de miliardarul Ron Burkle cu suma de 22 de milioane de dolari, mult sub preţul ei iniţial de
Germanul Michael Schumacher, de 7 ori campion mondial în Formula 1, împlinește azi 52 de ani. Fostul mare pilot are în continuare mari probleme medicale, ca urmare a accidentului din 2013. Considerat de mulți drept cel mai mare pilot de Formula 1
A patra zi a celui de-al doilea proces de impeachment lansat în Senatul SUA împotriva fostului preşedinte american Donald Trump a început vineri cu pledoariile avocaţilor fostului lider de la Casa
Search Corporation, o companie de proiectare şi consultanţă în infrastructură, a încheiat anul trecut mai multe contracte pentru lucrări de infrastructură, anul fiind prielnic pentru companiile din