31.07.2009 Nistorescu, redactor-şef la Cotidianul Jurnalistul Cornel Nistorescu va prelua, de la 1 august, conducerea ziarului Cotidianul, actualul redactor-şef, Adrian Ursu, fiind promovat director editorial al postului Realitatea
Jurnalistul Cornel Nistorescu va prelua, de la 1 august, conducerea ziarului Cotidianul, actualul redactor-şef, Adrian Ursu, fiind promovat director editorial al postului Realitatea TV.
Nistorescu, redactor-şef la Cotidianul
Afacerea de corupţie în care e implicată conducerea handbalului românesc - acuzată de arbitrii danezi de la returul barajului pentru calificarea la Mondiale - a luat amploare ieri. Federaţia daneză a anunţat că va cere
Economia ar putea sa inregistreze in trimestrul al doilea o contractie de pana la 9%, iar alternativele pe care le are Guvernul la dispozitie sunt cresterea taxelor sau reformarea din temelii a cheltuielilor publice, spune Andreea Vass, consilier
FMI si Comisia Europeana iau in serios o scadere mai mare de 4% a economiei pe tot
Prima casa este un program care va ajuta in primul rand bancile, fapt dovedit si de interesul a 19 banci de a se alatura
Sefii Partidului Social Democrat au stabilit luni intr-o sedinta renuntarea la cota unica de impozitare de 16% in maximum un an, pentru ca statul nu mai are destule venituri la buget din cauza scaderii economice. Discutiile vin dupa ce unul din
Jurnalistul Radu Soviani, realizator, editor şi prezentator la The Money Channel, va fi, de la 1 august, noul redactor-şef al cotidianului Business Standard, în locul lui Adrian Mîrşanu. Citește mai
Jurnalistul Cornel Nistorescu va prelua, de la 1 august, conducerea ziarului Cotidianul, actualul redactor-şef, Adrian Ursu, fiind promovat director editorial al postului Realitatea
Jurnalista Oana Stănciulescu a fost numită redactor-şef la Cotidianul, luni urmând să fie prima sa zi de muncă în redacţia ziarului, anunţă
Redactorul-şef al ZDF, al doilea principal post public TV din Germania, va părăsi funcţia. în martie 2010, după ce CDU, formaţiunea cancelarului Angela Merkel, a refuzat prelungirea contractului acestuia, informează
Le Monde, unul dintre cele mai importante ziare din Franta, a numit la inceputul acestei saptamani o femeie in functia de redactor-sef. Aceasta decizie reprezinta o premiera in istoria de 65 de ani a publicatiei, scrie The New York
Puneti aici intrebarile despre fondurile europene. Redactorul ZF Adriana Rosoga, care se ocupa de doi ani de acest segment, va incerca sa raspunda la intrebarile dumneavoastra, inclusiv consultand experti in fonduri

Intrebare: Care este garda la sol exact benzina/motorina ? Garda la sol a unui Duster cu tractiune integrala va fi de 21 de centimetri, similara cu cea a unui off-roader. Celelalte SUVuri compacte de pe piata au o garda la sol de sub 20 de centimetri.
"Era spionaj, da... dar unde este graniţa dintre spionaj şi jurnalism?", a adăugat fostul jurnalist, explicând că a spionat timp de 10 ani, deoarece considera că are o datorie faţă de Israel, în calitate de evreu. Citește mai
Puneti aici intrebarile despre fondurile europene. Redactorul ZF Adriana Rosoga, care se ocupa de doi ani de acest segment, va incerca sa raspunda la intrebarile dumneavoastra, inclusiv consultand experti in fonduri
Începând de vineri, Mihai Nicuţ va coordona, alături de Iulian Enache – redactor-şef şi Ionuţ Tudorică – redactor-şef adjunct, echipa editorială a portalului de business MONEY.ro. Citește mai
Aveti de facut o prezentare si nu stiti anumite date despre Romania? Redactorii Ziarului Financiar va pot raspunde la intrebari. Puneti aici intrebarile
Puneti aici intrebarile despre fondurile europene. Redactorul ZF Adriana Rosoga, care se ocupa de doi ani de acest segment, va incerca sa raspunda la intrebarile dumneavoastra, inclusiv consultand experti in fonduri
Penelope Cruz a abandonat pentru câteva zile filmările pentru a se dedica unei noi slujbe, cea de redactor-şef al ediţiei franceze a revistei "Vogue".Este vorba de o slujbă temporară, în cursul căreia a fost realizat următorul număr