18.03.2009 Prigoană a dat-o în bară în America Au făcut bani cand criza incă nu işi arătase "colţii", dar nici acum nu li se poate plange de milă. Reprezentanţii site-ului Imopedia.ro au chestionat trei cunoscuţi afacerişti cu proprietăţi, case sau terenuri, pentru a vedea dacă sau cum
Au făcut bani cand criza incă nu işi arătase "colţii", dar nici acum nu li se poate plange de milă. Reprezentanţii site-ului Imopedia.ro au chestionat trei cunoscuţi afacerişti cu proprietăţi, case sau terenuri, pentru a vedea dacă sau cum i-a afectat blocajul de pe piaţa imobiliară. Silviu Prigoană: «Tot ce cumpăr e pentru familie» “Eu nu fac business în domeniul imobiliar. Am încercat să fac asta în Statele Unite ale Americii, şi am dat ...
Prigoană a dat-o în bară în America
„America nu este duşmanul vostru“, le-a transmis noul lider de la Casa Albă naţiunilor importante din Orientul
De câte ori te-ai plâns că ai nevoie de un spaţiu mai mare pentru depozitarea obiectelor pe care le foloseşti mai rar? Ai încercat tot
JURNAL DE
După egalul cu Cagliari, Inter s-a împiedicat ieri de penultima clasată. Torinezii au fost salvaţi de Sereni şi de două ori de stîlpii
ARESTAT. George Obama, fratele vitreg al preşedintelui american Barack Obama, a fost arestat de poliţia din Kenya sub acuzaţia de posesie
Dealurile ce înconjoară lacul de acumulare de la Târlung, ce asigură apa potabilă pentru Braşov şi alte localităţi, riscă să o ia la vale în urma
Preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, va lua parte la primul mic dejun cu rugăciune oferit de preşedintele american Barack Obama (foto), oficialul
Un viţel născut la ferma de animale din satul Tatarevo, din sudul Bulgariei, a primit numele de "Barack Obama", după noul preşedinte al Statelor Unite ale
Sâmbătă, 7 februarie, au loc meciurile Belarus - Estonia şi Polonia - Marea Britanie din cadrul FED Cup. Învingătoarele vor susţine în luna aprilie meciuri de baraj pentru accederea în Grupa
În minutul 37, Popov a expediat o torpilă de la peste 30 de metri care a lovit transversala. Este a doua mare ocazie a lui Popov în acest meci, clujenii încă nu au găsit o metodă prin care
DECIZIE. Curtea de Apel Bucureşti a obligat Ministerul Mediului să emită avizele şi acordurile de funcţionare solicitate de Roşia Montana Gold Corporation privind două baraje pe care compania voia să le ridice în cadrul controversatului proiect
Victima se angajase la barul de striptease, dupa ce isi pierduse locul de munca, pentru a-si intretine copilul. O dansatoare
Presedintele american, Barack Obama, s-a lovit de usa elicopterului prezidential Marine One, in timp ce se pregatea sa isi ia ramas bun, reeditand un episod similar care l-a avut ca protagonist pe predecesorul sau, George W. Bush, relateaza New York
Actriţa Kate Hudson declara recent că îi plac filmele porno şi că îşi petrece nopţile urmărind pelicule pentru adulţi. Mai nou, vedeta a spus că a înlocuit filmele XXX cu o bară de striptease pe care şi-a montat-o în
"Păpuşica Barbie" Paris Hilton s-a dat din nou în spectacol, vineri, cu ocazia petrecerii organizate de ziua sa de naştere. Moştenitoarea imperiului Hilton şi-a decorat tot clubul amenajat în vila sa din Beverly Hills în roz, a
Presedintele SUA, Barack Obama, mare iubitor al baschetului, a primit un dar-surpriza, un pantof purtat de pivotul echipei Phoenix Suns, Shaquille O'Neal, in timpul All-Star Game-ul de duminica trecuta, potrivit
Tabloidul american New York Post a declansat o polemica, publicand miercuri o caricatura prin care se sugera ca planul de relansare a economiei ar fi fost pregatit de o maimuta, o asociatie intrebandu-se despre o eventuala referire rasista la
Barca de 8 plus 1 a României, medaliată cu bronz la Beijing, are acum o medie de vîrstă de 19,2 ani, după ce opt sportive s-au retrasPoiana Braşov pare o staţiune pustie. Fără zăpadă, turiştii au ales
Administratia Fluviala a Dunarii de Jos (AFDJ) Galati a inchis, vineri, navigatia pe Canalul Sulina si prin Bara Sulina din cauza vantului puternic si a valurilor mari din Marea Neagra, transmite
Administratia Fluviala a Dunarii de Jos (AFDJ) Galati a ridicat, duminica, restrictiile de navigatie impuse pe Canalul si Bara Sulina vineri, iar nava blocata de furtuna in rada Portului Sulina si-a reluat calatoria, transmite