Drama salariaţilor Turbomecanica: nu au vândut în 2007 când compania valora 90 mil. euro iar acum firma mai face pe bursă doar 4 mil. euro 01.01.2012

01.01.2012 Drama salariaţilor Turbomecanica: nu au vândut în 2007 când compania valora 90 mil. euro iar acum firma mai face pe bursă doar 4 mil. euro Salariţii Turbomecanica care nu au avut în anul 2006, la destrămarea PAS, inspiraţia de a-şi vinde acţiunile pe bursă, au pierdut o avere, în condiţiile în care titlurile societăţii s-au prăbuşit după această dată de peste 17

Salariţii Turbomecanica care nu au avut în anul 2006, la destrămarea PAS, inspiraţia de a-şi vinde acţiunile pe bursă, au pierdut o avere, în condiţiile în care titlurile societăţii s-au prăbuşit după această dată de peste 17 ori.

Drama salariaţilor Turbomecanica: nu au vândut în 2007 când compania valora 90 mil. euro iar acum firma mai face pe bursă doar 4 mil. euro

Stiri pe aceeasi tema:

Petrom spera sa acorde salariatilor actiuni gratuite in acest an

Petrom va incerca sa acorde salariatilor cate 100 de actiuni gratuite in acest an, desi termenul pana la care compania si-a propus sa deruleze acest proiect este jumatatea anului 2010, a declarat, miercuri, agentiei Mediafax, directorul general al

Flamingo cere actionarilor reducerea pretului de exercitare a optiunilor pe actiunile acordate salariatilor

Retailerul IT Flamingo International a propus actionarilor reducerea pretului de exercitare pentru optiunile pe actiuni acordate de catre societate de la 0,2 lei/actiune la 0,1

Brasov: Protest la Parlamentul European al salariatilor de la "Nitramonia"

Angajatii de la „Nitroporos“, fostul combinat chimic Nitramonia Fagaras, vor sa mearga sa protesteze la Parlamentului European. Cei 500 de salariati spun ca vor recurge la acest gest daca Guvernul nu va acorda subventiile promise pentru

Asociatia Salariatilor Petrom controleaza 3% din SIF Moldova

Asociatia Salariatilor Petrom si Petromservice, impreuna cu doua firme off-shore si trei persoane fizice, detin circa 3% din actiunile SIF Moldova (SIF2) si vor avea dreptul de vot limitat in AGA la

Citigroup cere voie Trezoreriei sa acorde bonusuri salariatilor

Grupul financiar Citigroup va cere acordul Trezoreriei SUA pentru plata unor bonusuri speciale catre mai multi angajati cheie, au declarat surse apropiate situatiei, citate de Wall Street

Impact vinde salariatilor actiuni la un pret de aproape 7 ori mai mic decat pe Bursa

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat prospectul de oferta al dezvoltatorul imobiliar Impact Bucuresti (IMP), prin care compania intentioneaza sa vanda catre salariati 1,18 mil. de actiuni Impact la un pret de 0,057

IT-istii si angajatii din telecom, in topul salariatilor

Intr-un top al domeniilor cu cele mai mari salarii realizat de BUSINESS Magazin, printre cei mai fericiti sunt angajatii din industria IT si din sectorul bunurilor de consum (FMCG), doua domenii ale caror particularitati le fac sa isi permita in

Popp vinde din nou actiuni Impact salariatilor

Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucuresti (IMP), controlat de omul de afaceri Dan Ioan Popp, va oferi salariatilor si administratorilor 278.580 de actiuni ale companiei, reprezetand 0,139% din capitalul social, in valoare de 111.000 de lei (circa 26.500

Ploiesti: Numarul salariatilor a scazut fata de anul trecut

In evidentele Directiei Judetene de Statistica Prahova mai sunt aproximativ 182.000 de salariati, mai putini cu aproape 1.500 fata de aceeasi perioada a anului

OMV Petrom rascumpara 10 milioane de actiuni ca sa le dea gratis salariatilor

OMV Petrom Bucuresti (SNP), cea mai mare companie din Romania, a anuntat ca demareaza incepand de vineri, 8 ianuarie, programul de rascumparare a actiunilor proprii care vizeaza maxim 10 milioane de actiuni reprezentand 0,02% din capitalul

Numarul mediu al salariatilor din administratia publica si aparare in perioada 1990-2009

Numarul mediu al salariatilor din administratia publica si aparare in perioada 1990-2009; SURSA:

Evolutia salariului mediu net in economie si administratie publica (euro, la cursul mediu anual al BNR) si a numarului mediu al salariatilor din administratia publica si aparare in perioada 2004 - 201

Evolutia salariului mediu net in economie si administratie publica (euro, la cursul mediu anual al BNR) si a numarului mediu al salariatilor din administratia publica si aparare in perioada 2004 - 2010; SURSA:

Amenzi de pana la 2.500 de lei pentru angajatorii care nu iau masuri de protectie a salariatilor pe timp de canicula

Angajatorii sunt obligati sa asigure conditii minime pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor in perioada de canicula, precum alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite sau asigurarea a cate 2-4 litri de apa de

Ce amenzi risca angajatorii care ignora drepturile salariatilor

Viata este grea, mai ales atunci cand nu iti cunosti drepturile. In Romania si nu numai, un salariat in necunostinta de cauza poate cadea in capcana unui angajator care va face cateva drepturi

Dramă în Maroc. Cel puţin 24 de morţi în urma inundării unui atelier textil clandestin VIDEO

Ploi violente au cauzat inundarea unui atelier clandestin de textile instalat în subsolul unei case private din Tanger, în Maroc, soldată cu 24 de morţi, potrivit unui prim bilanţ publicat de agenţia oficială MAP, care citează autorităţile

Scrisoare deschisă către Guvern şi autorităţi privind situaţia dramatică a turismului românesc

Membrii Federaţiei Patronatelor din Turismul României (FPTR) cer atât preşedintelui Klaus Iohannis cât şi Guvernului, o serie de măsuri prin intermediul cărora poate fi diminuat impactul major pe care pandemia îl are asupra sectorului turism şi

Teatrul Dramatic Galaţi, în doliu! Marele actor Lucian Pînzaru a murit

A murit Lucian Pînzaru, unul dintre cei mai iubiţi şi emblematici actori ai Teatrului Dramatic Galaţi. La dorinţa marelui actor, cenuşa sa va fi împrăştiată pe Dunăre: „Eu sunt un iubitor de Dunăre”, spunea acesta într-un interviu

Dunărea Brăila, victorie dramatică în ultima secundă! Minaur Baia Mare a făcut scor cu Craiova

Alina Czeczi a dus toate punctele pentru Dunăre Brăila, înscriind din extrema stânga în ultima secundă, scor 29-28. Măgura Cisnădie pierde al treilea joc consecutiv. Meci cu scântei, la Sf. Gheorghe, în etapa a 10-a a Ligii Naționale feminine.

Dramă fără margini într-o familie din Vâlcea! O adolescentă a murit din cauza intoxicării cu monoxid de carbon

O familie întreagă din localitatea Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea s-a intoxicat cu monoxid de carbon după o defecțiune a instalației de încălzire. O fată de 14 ani a murit, conform surselor Realitatea

Dramă într-un sat din judeţul Cluj. Un bărbat de 41 de ani a murit îngropat de un val de pământ

Un bărbat a murit joi, 18 martie, la Făgetul Ierii (judeţul Cluj), după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timp ce muncea pe un şantier. Salvatorii s-au luptat timp de două să-l salveze, însă nu au

Home